Poartă vorba

Laboratoarele pline, curțile facultăților animate de sute de elevi, experimente care au stârnit curiozitatea celor mici și demonstrații care i-au făcut pe adulți să redescopere fascinația pentru știință – aceasta a fost atmosfera de la Noaptea Cercetătorilor 2025, găzduită de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Pentru câteva ore, universitatea s-a transformat într-un spațiu al descoperirilor, unde publicul a putut intra în contact direct cu cercetători, cadre didactice și studenți implicați în proiecte din domenii dintre cele mai diverse, de la inginerie și medicină până la economie, drept sau protecția mediului.

Sibiul s-a alăturat astfel celor peste 400 de orașe europene care au celebrat în aceeași zi știința și rolul său în societate. Evenimentul a reunit aproximativ 200 de activități, susținute de peste 400 de cercetători și cadre didactice, cu sprijinul a peste 100 de voluntari.

Programul din acest an a demonstrat încă o dată că cercetarea nu se desfășoară doar în laboratoare, ci poate deveni o experiență atractivă și accesibilă pentru întreaga comunitate.

La Facultatea de Inginerie, unul dintre punctele de atracție a fost atelierul „Formula Student” în care participanții au aflat povestea din spatele primei mașini de curse construite la Sibiu. La Facultatea de Științe Socio-Umane, cei mai tineri participanți au explorat universuri virtuale și augmentate în cadrul atelierului „Micii exploratori în acțiune: Aventuri VR & AR”, unde tehnologia a fost utilizată ca instrument pentru a stimula imaginația, spiritul de observație și gândirea logică.

Facultatea de Litere și Arte a propus activități interactive, prezentări captivante care au pus în valoare patrimoniul cultural în cadrul atelierului “Descoperă România – limbajul tradițiilor!”. De asemenea, prin atelierul de storytelling și cel de public speaking, participanții au învățat să comunice emoții și idei într-un mod innovator și captivant.

Științele economice au fost prezentate într-o manieră neconvențională și atractivă. În cadrul jocului educațional „Fii prim-ministru în Taxlandia!”, participanții au fost provocați să ia decizii privind taxele, investițiile, grija față de cetățeni pentru dezvoltarea unui stat imaginar. Alte activități au inclus simulări economice și jocuri financiare inspirate din viața reală, prin care elevii și studenții au descoperit concepte precum investițiile, veniturile pasive sau administrarea resurselor financiare.

Facultățile de Drept, Medicină și Teologie au propus activități care au ilustrat diversitatea domeniilor de cercetare dezvoltate în cadrul universității. La Facultatea de Drept, vizitatorii au fost invitați să descopere mecanismele justiției prin simulări și dezbateri interactive, dar și informații esențiale despre protecția datelor personale pe rețelele sociale. Facultatea de Medicină a atras numeroși participanți prin ateliere dedicate sănătății, de la stomatologie la imagistică medicală, tratamente inovatoare care cresc calitatea vieții și biochimie  – o știință spusă în limbajul invizibil al moleculelor. În același timp, Facultatea de Teologie a propus activități care au evidențiat rolul patrimoniului spiritual și cultural în societatea actuală, invitând participanții la dialoguri despre tradiție, valori și identitate culturală.

La Facultatea de Științe și la Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului (SAIAPM), cercetarea a fost prezentată prin experimente și demonstrații care au adus mai aproape de public fenomenele naturii și provocările dezvoltării durabile. Vizitatorii au avut ocazia să descopere aplicații ale chimiei, biologiei, matematicii și informaticii, să participe la experimente de laborator și să afle cum contribuie cercetarea științifică la rezolvarea unor probleme actuale legate de mediu și tehnologie. Totodată, activitățile organizate de SAIAPM au pus accent pe agricultura sustenabilă, siguranța alimentară și protecția mediului și au demonstrat modul în care inovația și cercetarea pot susține dezvoltarea unor comunități mai sănătoase și mai reziliente în fața provocărilor viitorului.

Pe lângă facultățile ULBS, la succesul evenimentului au contribuit și parteneri precum Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Biblioteca Județeană ASTRA, organizații culturale și reprezentanți ai mediului economic sibian. Această colaborare a oferit publicului o imagine complexă asupra modului în care cercetarea și inovarea influențează viața de zi cu zi și dezvoltarea comunității.

Dincolo de experimente, roboți, simulări economice sau demonstrații medicale, evenimentul a avut un mesaj simplu: cercetarea nu este un domeniu rezervat exclusiv specialiștilor. Atunci când este explicată pe înțelesul tuturor și prezentată prin exemple concrete, ea poate deveni o sursă de inspirație pentru tineri și un motiv de apropiere între universitate și comunitate. Iar numărul mare de vizitatori prezenți la ediția din acest an a arătat că interesul pentru știință rămâne viu.

Prezentul articol / material a fost publicat cu finanțare din programul„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”, în cadrul proiectului „Centrul de orientare în cariera de cercetător – Regiunea Centru” – COCerc, PNRR-III-C9-2022 – I10 / 7 /16.11.2023. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Coincidențele tulburătoare legate de vizita regală din Jucu


Poartă vorba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.