Poartă vorba

American Councils for International Education a anunțat un acord de referință cu Ministerul Educației și Cercetării din România pentru susținerea programului Future Leaders Exchange (FLEX) în anul academic 2026–2027. Acest parteneriat marchează un moment semnificativ în cooperarea educațională dintre Statele Unite ale Americii și România. Însă, deocamdată, Statele Unite ale Americii refuză să elimine vizele pentru cetățenii români, ceea ce îngreunează derularea programului FLEX pentru tinerii din România. 

 

Programul FLEX este finanțat de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii prin Biroul pentru Afaceri Educaționale și Culturale. FLEX este unul dintre cele mai competitive programe de schimb pentru liceeni din lume, bazat pe merit, și se desfăşoară în 22 de țări. Absolvenții programului, la nivel global, au ajuns să ocupe poziții importante în guverne, companii, precum și în domeniile artelor și mass-mediei.

 

Continuarea programului FLEX în România este posibilă datorită unei noi formule de co-finanțare în care Guvernul României va împărți costurile programului pentru participanții români și americani. Acest nou angajament vine la zece ani după ce România s-a alăturat pentru prima dată programului FLEX. Din 2015, peste 18.000 de români au candidat pentru programul FLEX. Fiecare participant român petrece un an în SUA, timp în care locuiește într-o familie americană și studiază într-un liceu american. Programul reciproc FLEX Abroad a fost lansat în România în 2024 și oferă liceenilor americani oportunitatea de a locui și studia în România.

 

Ceremonia de semnare a acordului a fost onorată de prezența unor reprezentanți  ai ambelor guverne, inclusiv Daniel David, ministrul Educației și Cercetării din România, Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, și Remus Pricopie, fost ministru al Educației, care a contribuit inițial la participarea României în programul FLEX; precum și o delegație a Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii condusă de Stefanie Williams, secretar adjunct pentru schimburi profesionale și culturale, alături de alți reprezentanți ai Biroului pentru Afaceri Educaționale și Culturale.

 

„Suntem profund recunoscători Ministerului Educației din România pentru viziunea și investiția în următoarea generație de lideri”, a declarat Lisa Choate, președinte și director executiv al American Councils for International Education. „Acest acord nu doar întărește relația bilaterală, ci oferă și experiențe transformaționale pentru tinerii americani și români, dezvoltând competențe esențiale care vor stimula creșterea economică și vor contribui la întărirea securității pe termen lung”, a mai spus ea. 

 

„Acest acord reflectă angajamentul României de a investi în tinerii noștri și de a aprofunda parteneriatul cu Statele Unite”, a declarat ministrul Daniel David. „Prin participarea la aceste schimburi, elevii români și americani dobândesc abilități, perspective și relații care întăresc societățile noastre, susțin prosperitatea economică și contribuie la succesul unei relații bilaterale de lungă durată”, a adăugat ministrul român.

 

Tinerii români pot candida până la data de 18 decembrie 2025 la următorul link: https://ais.americancouncils.org/FLEXRomania

 

Competiția este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • au cetățenie română;
  • sunt născuți între 1 ianuarie 2009 și 31 decembrie 2010;
  • sunt în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, în anul școlar 2025-2026 la un liceu din România;
  • studiază engleza în liceu;
  • îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

 

Tinerii americani pentru FLEX Abroad pot candida până la 8 decembrie 2025: https://www.discoverflex.org/flex-abroad

Studenții japonezi vor juca oină în Muzeul Etnografic al Transilvaniei


Poartă vorba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.