Din primii ani de viaţă fiecare copil îşi exprimă unicitatea, dar şi dorinţa expresă de a fi protejat şi iubit.
Pe de altă parte, părinţii, în afecţiunea lor necondiţionată pentru copii nu trebuie să omită faptul că un copil trebuie pregatit pentru lumea actuală plină de provocări şi nu rareori generatoare de anxietate şi chiar de disperare.
Consider, potrivit unor ani buni de experienţă în medicina copilului şi adoleşcentului, că în România cazurile de neglijenţă a copilului constituie excepţii şi nu regula. Dimpotrivă, există o tendinţă a părinţilor de a-şi hiperproteja copiii şi de a-i scuti de confruntarea cu rezolvarea unor situaţii mai dificile.
Ne intrebăm adesea ce este mai important pentru un copil în primii ani de viaţă.
Mama, tata, familia SUNT PERSOANELE DE REFERINŢĂ în viaţa oricărui copil- de aceea când familia lipseşte trebuie înlocuită cu persoane deosebit de ataşate de copii, profesiile care impun relaţii interpersonale fiind profesii vocaţionale.
Bebeluşul, la început, comunică nonverbal- plânge, zâmbeşte, râde, gângureşte, gesticulează, se joacă, doreşte să fie liniste şi să fie iubit.
Apoi vrea să cunoască lumea- începe sa mergă, la început ajutat, apoi deschide sertare, duce totul la gură, îşi exprimă preferinţe muzicale, preferinţe pentru jucării şi jocuri, mâzgăleşte pereţii şi chiar se ceartă uneori.
Aceasta este normalitatea şi aceasta primează.
Uneori există perioade de stagnare, dar ulterior se reiau achiziţiile.
Am remarcat la început că fiecare copil este unic. De aceea nu trebuie comparat cu alţii.
Când există nelinişti parentale generate de evoluţia copilului este recomandat să ne adresam specialiştilor în domeniu.
Pe de altă parte există anxietăţi ale părinţilor legate de relaţiile cu copilul.
De aceea, în abordarea copilului trebuie abordată familia în ansamblu cu menţiunea că mama, tata, familia cu afecţiunea lor reprezintă cel mai important factor în sănătatea mintală a oricărei fiinţe umane.
Ca urmare, părinţii şi ceilalţi membrii ai familiei trebuie doar sprijiniţi în bunele lor intenţii faţă de copil.
Să fim afectivi, responsabili, disponibili şi oneşti în relaţiile noastre cu copiii, cum sunt şi ei de altfel.
Să ne facem timp să-i ascultam, să-i înţelegem să ne jucăm cu ei să-i ajutăm să descopere lumea şi să fie veseli, să le stimulăm jocul creativ şi jocul cu ceilalţi copii.
Şi închei cu exclamaţia unui copilaş: “- Dar ce poate fi mai minunat ca joaca cu copiii!!!”
La Mulţi Ani pentru toţi copiii!
Dr. Daniela Laura Câmpean
