Poartă vorba

Pentru că micii spectatori sunt acum acasă, în contextul măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, Teatrul de Păpuși „Puck” le va oferi în perioada următoare posibilitatea de a urmări pe YouTube spectacole din repertoriul instituției.

În fiecare săptămână va putea fi vizionat atât un spectacol realizat de secția română, cât și unul de la secția maghiară din cadrul instituției.

Tilul ales pentru săptămâna aceasta este „Pinocchio”, după Carlo Collodi, în scenariul și regia lui Călin Mocanu, și poate fi urmărit pe canalul de Youtube la adresa https://www.youtube.com/watch?v=n_YZvMpQ_Co&t=9s).

Spectacolul este un Pinocchio în variantă actuală. Dacă privim în jur, putem vedea sute şi mii de personaje Pinocchio: toţi copiii au câte un drum iniţiatic de parcurs sau chiar mai multe, legate unele de altele, au vârste şi vârste de depăşit. Aceasta e povestea pe care mi-am propus să o redau, strâns legată de copilul pe care îl vedem acum în societatea actuală românească şi nu numai”, precizează Mocanu.

Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Andra Ștefan, Robert Trifan, Călin Mureșan, Andreea Bolovan, Angelica Pamfilie și Ionuț Constantinescu. Figurație: Cosmin Cârlea și Bogdan Motoșcă.

Spectacolul este prezentat în limba română. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Reprezentația mai poate fi urmărită duminică, 22 martie, între orele 18.00 și 20.00.

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.


Poartă vorba

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here