Eiii, ce amiază toridă de vară, câtă zăpuşeală şi ceee forfotă… Bine măcar că animăluţele au adormit! Poate aşa am să reuşesc şi eu să îmi termin cafeaua de dimineaţă.
Caro, în schimb, la cei cinci ani ai săi îmi explică zgomotos, cum poate ea mai bine, gesticulând şi cu ochii şiroind de lacrimi, că în grădina a apărut din nou bondarul.
– Uite, uite, mami! Se aşează iar pe florile mele “loz”!!! Şi nu îmi dă pace, vrea să mă înţeeepeee!!!
Realizez că până nu încerc o explicaţie ” magică” pentru ea, nu pot să îmi termin cafeaua, aşa că mă trezesc spunăndu-i convingătoare că imediat ce soarele va intra în nori şi trandafirii îşi vor închide coroana va pleca şi bondarul nemaiavănd de unde să se hrănească.
Caro se opreşte din plâns şi îmi duce raţionamentul mai departe.
– Aha.. adică dacă nu mai e soare nu se mai pot hrăni trandafirii şi se culcă???
– Da, iubita!
– Şi atunci pleacă şi bondarul la culcare?
– Da, draga!
– Şi trandafirii cresc dacă au lumină şi apă?
– Da, dar acum te rog să îmi dai şi mie 10 minute de pauză, tu joacă-te cu vasele, bine?
– Daaar, maaammi…..
Ridic tonul, îmi încreţesc fruntea şi mă uit epuizată şi umilă înspre ea: Carolina, te roog…, 10 minute pentru mine!!! Copilul îmi întoarce spatele şi pleacă.
Doamne, ce bine e! Încerc să sorb din restul de cafea, apoi mă gândesc că poate e mai bine să stau întinsă pe şezlong, cu ochii închişi. Să ascult liniştea. Mă uit cu coada ochiului în grădina plină de verdeaţă şi trandafiri, o zăresc şi pe Carolina… şi mă afund încet în linişte.
La un moment dat aud ca prin vis: Gata, am terminat! Deschid ochii şi simt cum mă cuprinde nepuţinţa. Un amalgam de apă, pământ, frunze, rădăcini cu petale de trandafir domneşte prin grădina din faţa mea.
Odată cu taifunul de furie vine şi o ploaie răcoroasă, lasăm totul afară, înşfac copilul şi intrăm în casă sub pleiada mea de întrebări şi urlete. Până să apune copilul să vorbească era deja pedepsită şi pusă la colţ 5 minute şi de acolo, printre suspine îmi explică că ea nu a făcut altceva decât să culce trandafirii… ca să plece bondarul.
Conştientizez şi mă simt ca ultima păcătoasă. Ce mai puteam face, doar am pedepsit-o…
Mintea mea vinovată creează o fantasmă şi spun:
-Și acuuum, să facem o magie şi să te transform întro faimoasaaa bucătăreasă! Vom prepara una din reţetele magice a bunicului Traian: „Petală de trandafir”.
Întrebătoare, doi ochi miraţi, mă urmează totuşi cu umbrela în gradină. Găsim prin ploaie un vas, tot „looz”, din setul ei de bucătărie şi îl încărcăm, cu cele mai frumoase petale „loz” de trandafir.
Fericite şi pline de noroi o urmez în casă unde Caro hotărăşte că trebuie să curăţăm prada.. doar am fost în aventura fantastică din grădină!!!! Transformăm bucătăria întrun ” loc de joacă” spălând împreună pe lăngă petalele de trandafir tot ce ne iese în cale şi pănă la urmă reuşim să aşezăm fiecare, în cănuţa noastră, petale.
Mami toarnă apa fierbinte, ne acoperim fiecare cana şi aşteptăm, aşteptăm, aşteeeptăăm….
– Ce, ce aşteptăm, mami?
– Să se răcească cănuţele ca să fie bun ceaiul.
– Gata, mami, s-au răcit. Haide, haide să punem miere. Eu pun.
– Îmmmmm!!! Ce bun ceaiul ăsta!
– Maammmii, sunt cea mai faimoasă bucătăresă! Te iubesc!
de copilarie.org
