Nepoţeii Bunicului Traian se joacă fericiţi în grădină în timp ce acesta e furat de o nouă reţetă faimoasă de ceaiuri. Nimic nu prevesteşte o schimbare in aerul liniştit al amiezii.
Când deodată, plânsete şi suspine, pline de patos, îi distrag atenţia bunicului.
– Ce s-a întâmplat, Ama? Mi- ai putea spune de ce plângi?
Necaz mare pe nepoata cea mică, stătea în tinda casei cu braţele pline de flori de păpădie.
– Uite , Bunicule! Matei mi- a rupt toate „ foricele” de păpădie din „marmacia” mea. Eu mă jucam acolo, el mă tot necăjea şi … şi … atunci când eu nu am fost atentă, pentru că găteam, Matei mi-a distrus „marmacia”.
– HA, HA, HA… se spune corect floricelele, nu „foricele” şi farmacie nu „ marmacie” şi eu nu am făcut decât să apăr floricelele de la distrugere. Crede-mă, Bunicule Traian!!!!
– Cum aşa, Matei? Rupând toate florile păpădiilor din curte???
– Păi, da! Ama rupea şi amesteca flori de păpădie cu pământ şi apă.
Ochii bunicului se plimbă de la unul la altul, dojenindu-i blând.
– Eu preparam miere de păpădie aurie, magică. Făceam ca albinuţele, ştii bunicule?
– Dragii bunicului… Până ce Ama şi cu mine spălăm florile de păpădie, tu Mateiaş gândeşte- te dacă ai greşit cu ceva şi dacă da, cum i-ai putea cere iertare surioarei tale.
Florile au fost spălate bine, bine de tot cu apă călduţă, apoi au fost transferate întrun vas cu un litru de apă aşteptând cuminţi continuarea poveştii…
– Vom face astăzi miere de păpădie! Cu zahărul care îl aveam pregătit pentru dulceaţa ta de scoruş, Matei.
– Biiine, Bunicule Traian!
– Asta e, altădată să te găndeşti de două ori înainte de a face o năzdrăvănie!
– Vreau, bunicule! Vreau! Să ne transformăăăm în albinuţeee!!! Haide şi tu Matei în aventura noastră!
Pornesc aragazul şi lăsăm poţiunea magică, la foc, să fiarbă cam o jumătate de oră.
– Aşa mult, Bunicule?
– Mirea nu se face usor, de aceea se consumă cu atâta plăcere.
Neîncrezători şi curioşi aşteaptă cu nerăbdare să vadă. Oare chiar o fi adevărat? Iese miere? Matei, cronometrează fiecare minut care trece de când a început să fiarbă compoziţia.
– Ama! Bunicule Traian! Au trecut cele 30 de minute de când fierbe mierea. Veniti!
Buun, acum o luăm de pe aragaz şi o lăsăm să se răcească.
– Pot să îmi aduc pâine şi unt. Vreau să gust?
– HA, HA, HA e grozază… vrea să guste din ierburi…
Aveţi răbdare, după ce se va răci o vom filtra, vom adăuga aproximativ 640 de grame de zahăr şi două lămâi feliate. Apoi o fierbem din nou, la foc mic, pănă se întăreşte.
– Off, bunicule, am obosit! Mi-e foame!
– Nu ţi-e foame, se cheamă că ţi-e poftă!!
– Dar bunicule de ce spui că e magie?
– Pentru că lămâia va transforma zahărul, cât aşteptăm noi aici, din polizaharid în dizaharid, adică în zahăr lichid/ melasă ca să îngroaşe siropul şi să îl transforme în miere de păpădie.
Bunicul luă cu lingura puţin sirop îngroşat. Îl aşeză în farfurie şi exclamă: Gata mierea!
– Bunicule Traian, a ieşit atât de bună pentru că sunt flori culese din grădina ta?
– Ama, ce copilărie! Mai ştii când ne spunea bunicu că ies delicioase orice preparate din plante culese din afara oraşului, din zone nepoluate?
Uite de ce vă iubesc atât de mult!!!! Pentru că nu ieşiţi din vorba bunicului. Nu uitati!!!
Florile şi plantele bune se culeg din zone nepoluate, de pe câmp, de la ţară!
Din oraşe şi zone poluate culegeţi plante NUMAI CU OCHII!!!
Poveste scrisă de copilarie.org după reţeta realizată de Traian Moceanu, fitoterapeut nutriţionist
