Debuturi, premiere și filmele românești despre care se va vorbi anul acesta, în ZFR la TIFF

TIFF.25 aduce în competiția Zilelor Filmului Românesc 31 de producții locale – 11 lungmetraje (dintre care majoritatea debuturi în ficțiune) și 20 de scurtmetraje, care concurează pentru cele trei premii importante ale secțiunii: Cel mai bun lungmetraj, Cel mai bun debut și Cel mai bun scurtmetraj. Filmele de lungmetraj din competiția ZFR se vor afla și în atenția juriului FIPRESCI, iar cele de scurtmetraj au șansa de a primi recunoașterea juriului Signis. În afara competiției vor fi proiectate atât filme românești remarcate în ultimul an, cât și titluri (inclusiv coproducții cu România) care vor avea premiera mondială sau națională în cadrul festivalului.

Din juriul competiției de lungmetraj ZFR fac parte René Wolf, consultant și fost director de achiziții la Eye Filmmuseum din Amsterdam, Anja Fröhner, head of programming la festivalul de film de la Zürich și producătoarea Marie Balducchi (Agat Films).

Malul vânăt (r. Andreea Borțun)

În Malul vânăt, Andreea Borțun construiește povestea unei mame singure care încearcă să își ofere ei și fiului său adolescent o viață mai bună într-un sat din sudul României. Filmat de-a lungul celor patru anotimpuri și construit la granița dintre ficțiune și observație documentară, filmul surprinde relația tensionată dintre Lavinia și Dani, pe fundalul unei lumi rurale marcate de migrație, sărăcie și lucruri rămase nespuse. Filmul este produs de actorul Sebastian Stan și a fost inclus și în selecția competitivă Smart7.

Cercul (r. Valeriu Andriuță)

Cunoscut pentru rolurile din filmele lui Cristian Mungiu sau Sergei Loznitsa, Valeriu Andriuță debutează ca regizor de lungmetraj cu Cercul, un thriller cu accente polițiste plasat într-un sat izolat din Republica Moldova. Filmul urmărește un tânăr investigator trimis să cerceteze ceea ce pare a fi un banal accident de vânătoare, însă discuțiile cu localnicii și detaliile contradictorii descoperite pe parcurs transformă ancheta într-o cursă dramatică pentru adevăr.

Atât de familiar (r. Rachel Taparjan)

Selecționat în competiția internațională a festivalului CPH:DOX, Atât de familiar explorează relația fragilă dintre memorie, familie și apartenență. În debutul său în lungmetraj documentar, autoarea britanică de origine română Rachel Taparjan pleacă la drum ajutând o tânără să-și găsească mama biologică și sfârșește prin a călători în propriul trecut de familie, cu traume vechi care se cer vindecate.

Dus-întors (r. Cristian Bota)

Actorul Cristian Bota semnează scenariul și regia și joacă alături de Adrian Titieni în Dus-întors, o poveste despre relația fragilă și contondentă dintre un tată și fiul său adolescent aflați într-o scurtă călătorie în străinătate, în încercarea de a depăși crizele impulsive de personalitate, tensiuni mocnite și frustrări dureroase.

Pionul lui Lenin (r. Dragoș Turea)

La granița dintre documentar și ficțiune, Pionul lui Lenin beneficiază de verva, determinarea și carisma uriașă a actorului Sergiu Voloc, care-și face un scop în viață din eliminarea statuilor lui Lenin. Filmul lui Turea explorează, cu ironie și melancolie, felul în care trecutul sovietic continuă să influențeze prezentul orientat spre Vest al Republicii Moldova.

Y (r. Maria Popistașu, Alex Baciu)

Revelația centrală din Y scoate treptat la suprafață întrebări despre responsabilitate și moștenire morală. După moartea Ilenei, o avocată care și-a construit averea prin gestionarea de dosare de adopții internaționale în anii ’90, Olga începe să descopere fisuri într-o istorie de familie aparent confortabilă. Y a avut premiera mondială la Varșovia și merge, cu cinism și ironie, pe linia fină dintre principii și privilegii.

Principiul incertitudinii (r. Sebastian Bădărău)

Cu armele cinemaului independent 100%, Sebastian Bădărău imaginează în Principiul incertitudinii o lume în care granița dintre real și posibil devine tot mai instabilă. Între experiment științific și thriller existențial, filmul descrie, cu spirit ludic și o dezinvoltură aproape punk, consecințele unei descoperiri care schimbă radical felul în care personajele se raportează la timp, adevăr, sentimente și propriile alegeri.

Nu mă lăsa să mor (r. Andrei Epure)

Prezentat în premieră internațională la festivalul de la Locarno, Nu mă lăsa să mor e despre încercările unei femei (Cosmina Stratan) de a organiza înmormântarea vecinei sale (Elina Löwensohn), găsită moartă în fața blocului în care locuia. Pornind de la această dispariție, filmul vorbește despre singurătate și fragilitatea relațiilor umane, cu un traseu straniu prin meandrele birocrației, într-o atmosferă poetic-lugubră și misterioasă îmbibată de absurd.

Dinți de lapte (r. Mihai Mincan)

În Dinți de lapte, prezentat în premieră mondială la Veneția, în secțiunea Orizzonti, Mihai Mincan explorează – cu remarcabilă senzorialitate și o atenție aproape maniacală la detalii – lumea copilăriei printr-o poveste tensionată și neliniștitoare despre dispariția inexplicabilă a unei fetițe în ultimele luni de comunism.

Un loc sigur (r. Cecilia Ștefănescu)

Debutul în regie de lungmetraj al scriitoarei și scenaristei Cecilia Ștefănescu prezintă un grup de prieteni aflați într-o vacanță pe litoralul bulgăresc, unde dinamica aparent relaxată începe treptat să se fisureze o dată cu apariția unui necunoscut și dispariția unui copil. Filmul transformă, aproape pe nesimțite, un spațiu familiar și intim într-un teren mișcător, infiltrat de anxietate.

Catane (r. Ioana Mischie)

Inspirat dintr-un caz real, Catane reconstituie savuros povestea anecdotică a unui sat în care localnicii au găsit o metodă absurdă, dar ingenioasă, de a evita taxele – asta până când apar inspectorii veniți să cerceteze anomaliile din sistem. Debutul în lungmetraj al Ioanei Mischie a fost recompensat la Premiile Gopo cu trofeele pentru debut și imagine.

TIFF.25 vine și cu o selecție consistentă de filme românești recente sau coproducții cu România și în afara competiției. Printre ele se numără Sorella di Clausura, comedia romantico-absurdă regizată de Ivana Mladenović, dar și cele mai noi filme ale lui Radu Jude – Dracula, scurtmetrajul Plan contraplan și Jurnalul unei cameriste, acesta din urmă ajungând la Cluj direct de la Cannes. Publicul va putea vedea în premieră cele două filme de lungmetraj care ne-au reprezentat la Berlin: De capul nostru (r. Tudor Jurgiu) și Atlasul universului (r. Paul Negoescu), inclus cu o proiecție și în programul de filme pentru copii miniTIFF, dar și noua comedie a lui Tudor Giurgiu lansată la Rotterdam, 3 zile în septembrie, arătată în deschiderea festivalului împreună cu un fragment work in progress din documentarul NADIA. Programul ZFR e completat de drama experimentală cu nuanțe de thriller psihologic Piatră foarfecă hârtie (r. Adrian Sitaru), premiată la Tallinn pentru cea mai bună regie, și spectaculosul documentar Delta sălbatică (r. Dan Dinu), creat de aceeași echipă responsabilă și pentru hitul de box-office România sălbatică.

TIFF.25 va mai include atât aniversarea a 25 de ani de la premiera cu Marfa și banii (r. Cristi Puiu), dar și o retrospectivă completă Corneliu Porumboiu, unul dintre cineaștii români cel mai strâns legați de istoria festivalului. Dublu câștigător al Trofeului Transilvania, Porumboiu va fi recompensat în acest an cu Trofeul ediției aniversare TIFF.25 și va participa la un masterclass deschis atât publicului, cât și profesioniștilor din industrie.

Lista completă a filmelor din Zilele Filmului Românesc:

Zilele Filmului Românesc – Competiție

Lungmetraje

Nu mă lăsa să mor (r. Andrei Epure)
Un loc sigur (r. Cecilia Ștefănescu)
Malul vânăt (r. Andreea Borțun)
Y (r. Maria Popistașu, Alex Baciu)
Principiul incertitudinii (r. Sebastian Bădărău)
Cercul (r. Valeriu Andriuță)
Dinți de lapte (r. Mihai Mincan)
Catane (r. Ioana Mischie)
Dus-întors (r. Cristi Bota)
Pionul lui Lenin (r. Dragoș Turea)
Atât de familiar (r. Rachel Taparjan)

Scurtmetraje

Vin americanii! (r. Valentin-Rareș Fogoroș)
10 mai 1945 (r. Alberto Androne)
Cherry Master (r. Cosmin Nicolae)
Tangent (r. Cristi Păun)
Bittersuite (r. Iris Reșit)
Lichior de mentă (r. Vlăduț Iosef)
Frunză (r. Horațiu Carpiuc)
Viitorul ți-l faci cu mâna ta, dar de ce să nu îl lași pe mâna unor specialiști? (r. Alexandra Schinteie)
Praf (r. Elena Butică)
Memory Pills (r. Teodora Mihăilă, Agata Olteanu)
Margini (r. Roberta Șerban)
Cristina a fost foarte cuminte (r. Alin Boeru)
Dumnezeu, mama și eu (r. Ana Pop)
Blessed (r. Voicu Mureșanu)
Geese-y Does It! (r. Alina Rusu)
Atunci când suntem împreună (r. Alexia Drăgan)
Marea finală (r. Rareș Roșca)
Vizita (r. Elias Ferchin Musuret)
Heaven, Be My Judge (r. Octavian Șaramet)
Căpitane de județ (r. Dan Panaet)

În afara competiției

Lungmetraje

Sorella di Clausura (r. Ivana Mladenović)
De capul nostru (r. Tudor Jurgiu)
Dracula (r. Radu Jude)
Piatră foarfecă hârtie (r. Adrian Sitaru)
3 zile în septembrie (r. Tudor Giurgiu)
Atlasul universului (r. Paul Negoescu)
Jurnalul unei cameriste (r. Radu Jude)
Delta sălbatică (r. Dan Dinu)

Scurtmetraje

Plan contraplan (r. Radu Jude, Adrian Cioflâncă)
Index (r. Radu Muntean)
Cum am învățat să nu mă omor (r. Norbert Boda)
Tu știi cine sunt eu? (r. Andreea Păduraru Hristescu)
Ursitoare SRL. (r. Matei Preda)
Tanti Lica Cocoșata (r. Paul-Răzvan Macovei)
Someday, a Child (r. Osta Marie-Rose)
Canapeaua (r. Enxhi Rista)
Blue Hour (r. Mircea Băluță, Eduard Burghelea)

Odată cu prăbușirea regimului comunist în decembrie 1989, cinematografia românească s-a trezit eliberată instantaneu de cătușele cenzurii ideologice, dar complet descoperită în fața colapsului economic. Ceea ce a urmat în următorii 36 de ani reprezintă una dintre cele mai spectaculoase parabole culturale din Europa de Est: trecerea de la săli de cinema insalubre și faliment instituțional, la aplauze la scenă deschisă pe covorul roșu de la Cannes, Berlin sau Veneția.

Evoluția filmului românesc din 1990 și până în prezent poate fi decupată în trei mari epoci distincte, fiecare reflectând frământările, traumele și speranțele societății.

1. Anii 1990: Tranziția haotică și strigătul de eliberare

Prima decadă postrevoluționară a fost marcată de o febră a recuperării adevărului istoric, dar și de o lipsă cronică de fonduri. Regizorii consacrați în perioada comunistă, precum Lucian Pintilie, Dan Pița sau Mircea Daneliuc, au putut în sfârșit să pună pe ecran metaforele interzise și absurdul societății totalitare.

Filme precum Balanța (1992) sau Cel mai iubit dintre pământeni (1993) au șocat și au fascinat deopotrivă un public aflat el însuși în plină derivă economică. Cu toate acestea, rețeaua de distribuție de stat s-a prăbușit, iar numărul spectatorilor din săli a scăzut dramatic.

2. Noul Val (Anii 2000–2010): Minimalisul care a cucerit lumea

La începutul anilor 2000, o nouă generație de cineaști, școliți în libertate, a decis să schimbe radical uneltele estetice. Abandonând metaforele greoaie și grandoarea artificială, acești tineri regizori au adus camera de filmat la nivelul străzii.

S-a născut astfel Noul Val Românesc, caracterizat printr-un realism crud, adesea minimalist, filmări din mână, absența muzicii de fundal și povești puternic ancorate în cotidian sau în trecutul recent. Punctul culminant al acestei perioade a fost anul 2007, când Cristian Mungiu a plecat de la Cannes cu cel mai râvnit trofeu al cinematografiei mondiale: Palme d’Or.

Marile repere ale Noului Val Românesc

3. Diversificarea și explozia comercială recentă

După un deceniu în care cinematografia românească a fost acuzată de publicul larg că produce doar „filme triste, mizerabiliste, pentru festivaluri”, ultimul deceniu a adus o mutație extrem de necesară: diversificarea genurilor.

Regizori precum Radu Jude au continuat să provoace elitele intelectuale cu satire istorice și sociale profund experimentale (a câștigat Ursul de Aur în 2021 cu Babardeală cu bucluc sau porno balamuc). În paralel însă, s-a dezvoltat o industrie puternică de film comercial. Comediile accesibile, filmele de public și producțiile independente finanțate din surse private au început să umple din nou sălile de cinema din mall-uri, cu recorduri istorice de încasări pentru box-office-ul autohton.

Radiografia cinematografiei româneşti: de la Festival la Box-Office

După 36 de ani

Privită în ansamblu, evoluția din ultimii 36 de ani arată o cinematografie care a învățat să supraviețuiască și să se reinventeze. De la strigătul de revoltă al anilor 1990, prin rigoarea estetică recunoscută universal a anilor 2000, filmul românesc a ajuns astăzi la maturitate. El nu mai aparține exclusiv festivalurilor străine și nici doar amatorilor de divertisment facil, ci a devenit un ecosistem complex, capabil să își spună poveștile pe multiple voci.

Hoinar.Unbroken la Teatrul ACT: O hartă a rezilienței desenată prin teatru și muzică