Ştiai că în momentul în care copilul percepe ceva, o mişcare, un zgomot, în toată fiinţa lui se naşte impulsul de a reface ceea ce a perceput?
Întâi apare dorinţa de a imita stimulul, îşi imaginează cum ar trebui să acţioneze şi după apare impulsul de a mişca lucrurile. Prin mişcare repetă, însuşindu-şi deprinderile esenţiale în viaţă.
Imaginaţi-vă un copil care aude zgomotul produs de uşa ce se închide în timp ce el se joacă cu vesela din bucătărie. Va renunţa la activitatea în care era antamat şi va începe să închidă şi să deschidă repetitiv uşa, imitând modul de manifestare al adultului. Sau alt copil imitând rolul de educator, antrenor, medic, vânzător sau mămică îngrijind un „pui” bolnăvior.
Experienţa copilăriei, joaca, face minuni în primii 10 ani de viaţă. Constituie baza generală a dezvoltării lui ulterioare: pornind de la capacităţi sociale şi de vorbire, până la rezolvarea problemelor de viaţă.
Ţine minte! Copilul se joacă natural cu ceva anume sau imită un anumit gest sau zgomot pentru că simte necesar să-şi acopere o anumită nevoie de a învăţa.
Dacă are mai multe ocazii să se joace, exersând, va deveni pentru toată viaţa capabil de gândire creativă, iar „tu” nu vei mai îmbătrâni niciodată!
